“Am iubit şi am fost iubită.”
Nina Cassian, considerată a fi marea seducătoare a literaturii române, a decedat la vârsta de 89 de ani, la New York, după o viaţă tumultoasă, marcată de cenzura comunistă, dar şi de o creaţie ce s-a manifestat în mai multe domenii – poezie, proză, eseu şi traduceri, atât în România, cât şi în SUA.
Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian (27 noiembrie 1924, Galaţi), s-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, a fost un traducător cunoscut).
Scriitoarea s-a mutat cu familia la Braşov, unde a intrat la Liceul Principesa Elena, şi Bucureşti, urmând şi cursurile Institutului Pompilian. A frecventat cercuri intelectuale de stânga şi, la vârsta de 16 ani, a intrat în organizaţia Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate. În paralel, primele ei încercări literare au fost generos încurajate de Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.
Criticul literar Alex Ştefănescu scria în publicaţia România literară că, în 1940, Nina Cassian i-a trimis, prin tatăl său, un caiet cu versuri lui Tudor Arghezi, care a dat verdictul: “Talent incontestabil”. Potrivit lui Ştefănescu, acesta nu este singurul domeniu artistic de care s-a simţit atrasă. A luat lecţii de desen cu G. Loewendal şi M. H. Maxy, de actorie cu Beate Fredanov şi Al. Finţi, de pian şi compoziţie muzicală cu Th. Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora şi Constantin Silvestri.
“Se simte atrasă de mişcarea comunistă, dar «tovarăşii» o antipatizează, considerând-o orgolioasă şi dominatoare. În 1944 devine studentă a Facultăţii de Litere şi Filosofie, pe care o abandonează însă după un an”, mai scria Alex Ştefănescu.
În 1943, Nina Cassian s-a căsătorit cu Vladimir Colin, autor de basme pentru copii, însă s-a despărţit de acesta după cinci ani. Ulterior, poeta s-a căsătorit cu Al. I. Ştefănescu, pe care l-a numit “marea sa dragoste”, cei doi fiind împreună pentru 36 de ani, până la decesul acestuia. La New York, Nina Cassian s-a căsătorit, pentru a treia oara, cu muzicianul Maurice Edwards. În 1945 i-a apărut prima poezie, “Am fost un poet decadent”, în ziarul România liberă. Cassian a debutat editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste “La scara 1/1”. În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa sa, a început să scrie, treptat, şi poezie proletcultistă. “După un ocol de aproximativ opt ani”, cum singură avea să mărturisească, plin de avânturi naive şi compromisuri, începând din 1956, se întoarce la poezia autentică.
Începe să scrie în paralel şi literatură pentru copii, atrasă de posibilităţile estetice ale evadării în fantezie şi candoare, precum şi două volume de “proză subiectivă”, la persoana întâi.
Publică peste 50 de cărţi de poezie, eseuri şi proză şi inventează o nouă limbă poetică, “limba spargă”.
În 1969, Cassian primeşte premiul Uniunii Scriitorilor din România.
În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate erau menționate câteva poezii scrise de Nina Cassian, în care aceasta satiriza regimul comunist. Securitatea a considerat aceste poeme ca fiind “subversive”. Ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.
În Anglia îi apare volumul de versuri “Call Yourself Alive” și, în Statele Unite, “Life Sentence”, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite “Take My Word for It!”, “Blue Apple” și “Lady of Miracles”, care se bucură de succes. Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane.
În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar “proiectul major al vârstei și vieții” sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a “anilor furați și dăruiți”, proiect ale cărui prime două volume, “Memoria ca zestre”, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici. În anul 1994 i se decernează “Leul literar” de către New York Library. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, “Memoria ca zestre”. Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.
Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.
În noiembrie 2008, poeta a revenit în România pentru a-şi lansa volumele “Confidenţe fictive” – proză şi “Spectacol în aer liber”- antologie de poezie.
Pe 21 martie 2014, Nina Cassian a fost omagiată la Veneţia, de Ziua Mondială a Poeziei, cu ocazia publicării în limba italiană a primului volum antologic de versuri “C’è modo e modo di sparire”, unul dintre cele mai importante titluri de poezie propuse în ultimii ani de editurile din Italia, după cum a informat la momentul respectiv Institutul Cultural Român. Cu acest prilej a fost proiectat şi un interviu cu Nina Cassian, extras din filmul documentar “Noi, români în lume”, realizat în 2010 de Maria Ştefanache.
La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu pentru a se odihni veșnic alături de ei.
Considerată a fi una din marile seducătoare ale literaturii române, Nina Cassian a fost “muza lui Ion Barbu”, fiind iubită şi de alţi scriitori celebri, între care și Marin Preda.
“Am iubit şi am fost iubită. Am creat non-stop. M-am bucurat de recunoaştere, uneori, şi am avut parte de marginalizări, frecvent, chiar şi în zilele noastre. Dar toate astea aparţin echilibrului vieţii!”, spunea Nina Cassian într-un interviu acordat în 2010, revistei Tango.
no replies