Asociația Necuvinte a realizat un studiu în luna august, 2019, pentru a identifica în ce măsură cunosc tinerele noțiuni despre discriminarea bazată pe criterii de gen sau hărțuire, prin aplicarea unui chestionar online unui eșantion de 100 de persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 18-30 de ani, care sunt studente sau absolvente a unui ciclu universitar, din mediul urban.

La întrebarea despre înțelegerea fenomenului de discriminare bazată pe criterii de gen, 98% dintre respondenți au selectat varianta afirmativă, iar 2% nu cunosc conceptele menționate anterior. În ceea ce privește experiența personală, 52,9% dintre participante au răspuns că nu s-au simțit niciodată discriminate, în timp ce altele 47,1%, au spus că da, au trăit această experiență.

O parte dintre respondente au împărtășit situațiile în care s-au simțit discriminate pe criterii de gen:

• În majoritatea situațiilor, am simțit că sunt discriminată pentru că sunt femeie atunci când am vrut să fac lucruri care sunt considerate a fi „masculine” (ca atunci când am mers la un service auto și am fost „întâmpinată” cu o atitudine ironică, neplăcută, de la oamenii care lucrau acolo). Au fost mult prea multe situații ca să le pot număra, dar cea pe care o urăsc cel mai tare a fost atunci când a trebuit să mă opresc din a mai lua parte la un program în care fusesem acceptată, pentru că șeful meu a decis să mă hărțuiască sexual, iar eu nu m-am mai simțit în siguranță pentru a continua să mai merg acolo. Nu m-a atins, însă a avut niște propuneri sexuale foarte explicite.
• Am crescut alături de vărul meu și a trebuit să renunț întotdeauna la lucrurile pe care mi le doream, în favoarea lui, pentru că eu „eram fata, el era băiatul, iar eu trebuia să fiu cea înțelegătoare”.
• Se întâmplă adesea în școli sau la locul de muncă, unde fiecare gen are niște task-uri prestabilite în funcție de asta.
• Am întâmpinat anumite restricții în ceea ce privește stilul meu vestimentar și mi s-a spus că nu pot purta anumite haine, pentru că nu erau „ok”, conform genului meu, chiar dacă unele erau fie unisex, fie specific pentru fete.
• În facultate, eram majoritar fete (erau doar 4 băieți într-o grupă de 40 de persoane), așa că practic, chiar dacă noi (fetele) eram primele care răspundeam, chiar dacă aveam răspunsuri mai bine argumentate, sau era rândul nostru să spunem ceva, atunci când răspundea un băiat, el era cel despre care se credea că are dreptul să vorbească, să obțină puncte, note mai mari și așa mai departe – și era evidentă decizia profesorilor, care erau și ei tot bărbați. Acum, la muncă, sunt singura fată din birou și tot timpul, când vine cineva să ceară niște informații, sunt privită și ignorată, oamenii merg să vorbească tot cu bărbații. În majoritatea timpului se întorc, dar tot e extrem de enervant”.
• „Genul ăsta de job nu e potrivit pentru o femeie, ar trebui să faci altceva”.
• Aș vrea să aleg o situație specifică, legată de unul dintre șefii mei: întreaga lui echipă era formată din 14 femei și 3 bărbați, iar el făcea întotdeauna glume sexiste, discrimina femeile când făceau cele mai mici greșeli și, mai mult, era divorțat și avea o iubită pe care o denigra tot timpul în fața noastră.
• Oamenii îmi spuneau tot timpul că un anumit domeniu profesional nu ar fi potrivit pentru mine, pentru că doar bărbații pot face asta.
• Am avut un accident de mașină, din vina mea, iar celălalt șofer, care era bărbat, mi-a spus să învăț să conduc, mai ales pentru că sunt femeie. Părinții iubitului meu spun tot timpul că ar trebui să fiu cu el la braț peste tot, și să nu ies fără el niciodată (tot ei cred că ar trebui să mă implic mai puțin în proiecte personale, ca să am mai mult timp pentru activități domestice).
• Când s-a spart una dintre țevile din apartamentul în care locuiam, am încercat să-l sun pe administrator (care era bărbat) și să-i explic situația (sunt foarte pricepută când vine vorba despre țevi), iar el nu m-a crezut, și nu a făcut nimic să mă ajute (până la al 5-lea apel). Apoi mai erau examenele de la școală, unde niște profesoare preferau în mod clar băieții în detrimentul fetelor. Uneori era de parcă n-aș fi existat.
• Oamenii mă judecă atunci când le spun că beau alcool, spunând că nu e normal pentru o femeie să bea, pentru că nu asta fac femeile.
• Mi s-a spus că nu o să fiu acceptată la un internship nu pentru că n-aș fi avut studiile și skill-urile necesare, ci pentru că omul responsabil avea alte planuri cu mine.
• Aud cum mi se spune în fiecare zi că nu sunt un șofer bun pentru că sunt femeie. Că nu sunt puternică pentru că sunt femeie. Că sunt sensibilă și alte lucruri de genul.
• A fost la un job unde mi s-a spus de la HR că „avem nevoie neapărat de un băiat pentru postul ăsta, pentru că fetele sunt prea sensibile și prea încăpățânate”.
• Mi s-a spus că nu pot face anumite lucruri pentru că sunt fată.
• S-a întâmplat în timpul unui interviu pe un post de stagiar, la Camera Deputaților, în Parlamentul României. În timpul interviului, directorul de departament a făcut tot felul de declarații sexiste, comentarii cu privire la aspectul meu fizic, și și-a exprimat dorința de a mă aduce sub controlul lui. În urma acestui interviu, am primit apeluri și mesaje de al același individ insistent.
• Nu e neapărat ceva specific, însă felul în care mă marginalizează și pur și simplu nu interacționează cu mine. Sunt studentă la medicină și am experimentat discriminarea bazată pe criterii de gen în timpul vizitelor din departamentele de chirurgie, și mi s-a spus că nu voi deveni chirurg pentru că sunt femeie.
• Probabil că da, trăind într-o societate ingrată, dar mi-e greu să punctez un eveniment specific.
• Am experimentat discriminarea de gen în mod special în liceu, având în vedere că eram româncă într-un liceu în care erau majoritar musulmani. Comportamentul selectiv bazat pe criterii de gen ne-a fost prezentat nouă, româncelor, ca făcând parte din cultura și religia musulmană.
• La un anumit moment, am vrut sa mă angajez pe un post, care mi-a fost argumentat că e nepotrivit pentru o femeie, pentru că bărbații gândesc mai practic și joburile pentru femei pe care le au in dispoziție sunt pe alta platforma.
• Am experimentat discriminarea la un nivel foarte personal, care nu e ușor de perceput, în sensul că am fost considerată prea vorbăreață și prea curajoasă, ceea ce a atras imediat percepții despre cum aș fi prea „bossy”. La fel și în cazul altor caracteristici care sunt considerate ca fiind foarte clar încorporate în standardele tradiționale separate, masculin-feminin, determinate de o societate dominată de bărbați.

În ceea ce privește întrebările legate de înțelegerea conceptului de hărțuire bazată pe criterii de gen, 95,1% au răspuns afirmativ, în timp ce 4,9% au spus că nu cunosc fenomenul.

La următoarea întrebare, despre experiențele personale în ceea ce privește hărțuirea bazată pe criterii de gen, 56,9% au răspuns că au avut astfel de experiențe, în timp ce 43,1%, au răspuns că nu s-au confruntat niciodată cu astfel de situații.

În cazul experiențelor personale de cyberstalking, doar 42,2% dintre fete au răspuns afirmativ, iar restul de 57,8% au spus că nu au întâmpinat astfel de situații.

O parte dintre respondente au împărtășit situațiile de hărțuire sau cyberstalking cu care s-au confruntat:

• A fost când îmi scriam lucrarea de licență, în vara anuluil trecut, când am primit follow pe insta de la un tip, mi-a dat like la aproape toate postările și după a început cu mesaje super dubioase, știa ca eram in momentul ăla singură acasă și ce făceam, deși doar 3 sau 4 persoane știau ce fac și nu aveau nicio legătură cu individul.. a fost așa de creepy.
• Am fost înjurată în repetate rânduri pentru că nu am vrut să ies la date-uri cu oameni care erau complet străini. Majoritar tipi foarte creepy, care insistau în interacțiuni după ce îi refuzam.
• Experimentez hărțuirea bazată pe criterii de gen aproape zilnic, în drum spre muncă. Există o grămadă de oameni care nu au adăpost și sunt pe străzile din cartierul meu, așa că aproape zilnic cineva mă urmărește pe drum, spre stația de autobuz sau, dacă e deja acolo, îmi spune lucruri urâte sau obscene. Acum câteva zile, spre exemplu, m-am urcat în autobuz și când am văzut că încă mă urmărea, urcându-se în același autobuz, l-am rugat pe șofer să deschidă ușa și am coborât. Când vine vorba de cyberstalking, nu am atât de multe experiențe de povestit, pentru că dacă mă enervez, blochez pe toată lumea care mi se pare suspectă. Dar da, în trecut, am primit niște random dick pics, de la foști colegi de muncă sau am fost spamată cu replici de agățat de la un tip care apărea la toate evenimentele la care dădeam attend pe Facebook, ca să mă întâlnească și în viața reală. L-am blocat și pe el și, ulterior, n-am mai ieșit o lună din casă pentru a socializa.
• Mi s-a întâmplat la un moment dat ca un bărbat să mă urmărească până la jumătatea drumului spre casă și apoi să se pună în mijlocul unui drum pustiu și să-mi spună că nu mă mai lasă să plec. M-a luat în brațe, m-a ținut strâns, și după multe rugăminți, m-a lăsat în pace.
• Ei bine, asta cred că li se întâmplă întotdeauna femeilor pe rețelele de socializare (și chiar și unor bărbați). Nu accepți cererea de prietenie a cuiva, dar începi să te trezești cu mesaje de genul: „hei…hei…hei…ești singură? Ești sexy (și alte lucruri sexuale). Apropo, astăzi am primit un apel de la un număr necunoscut (nu-mi dau numărul nimănui) și la capătul celuilalt telefon era un tip care se masturba în timp ce eu îl întrebam cine e. Când i-am dat telefonul unui prieten băiat, a închis instant.
• Am experimentat hărțuire sexuală stradală, în mod special în mijloacele de transport în comun.
• Nimic extraordinar, doar tipi care îmi trimiteau mesaje obsesiv până când îi blocam.
• Nimic în mod special, doar obișnuitul fluierat pe stradă și „replicile dulci” care vin la pachet.
• O grămadă de tipi pe social media care nu știu să accepte un refuz și continuă cu un întreg proces de bullying, chiar dacă le spun în mod explicit să nu mai îmi scrie. Pe lângă asta, mai există și hărțuirea stradală, care se întâmplă aproape zilnic.
• Poze cu mine și prietenele mele postate pe alte pagini de social media. Poze cu mine și prietenele mele luate de pe conturile de social media și folosite apoi ca poze pentru un album de marketing.
• Acum câțiva ani, m-a atacat un bărbat pe stradă. Și-a pus mâna pe fundul meu, pe corpul meu. Am luat-o la fugă și am scăpat. Altă dată, ceva similar s-a întâmplat în autobuz.
• Am fost de foarte multe ori fluierată pe stradă, pălmuită peste fund, în timpul zilei. Nu purtam haine indecente, ci pur și simplu s-a întâmplat fără motiv.
• Revenge porn, catfishing.
• Hărțuire verbală în timp ce mergeam pe stradă.
• Mă tot strigau „pisi”, insistând că vor doar să „vorbim”.
• Un băiat a postat un comentariu obscen la una dintre pozele mele. Am ales să îl șterg imediat cum l-am văzut. Iar ăsta a fost, pentru el, un motiv să mă înjure, să mă jignească, să spună că o fată trebuie să asculte întotdeauna ce are de spus un bărbat la adresa ei, chiar dacă nu e ceva plăcut.
• Am avut experiența unui blackmail, pentru ca am făcut schimb de poze nude cu un tip, care a vorbit foarte frumos cu mine și care a aranjat totul încât să fie safe și ascuns de intenția de a ne șantaja ulterior, pe snapchat, dar după ce mi-a cerut sa fac lucruri pe care nu le doream, a devenit manipulator și a pus accent pe faptul că va spune tuturor că am făcut asta pentru bani.
• Am trăit experiența cyber-stalking-ului. Unii oameni, din străinătate, mi-au trimis mesaje ciudate. Deși nu eram interesată, au insistat și au devenit nepoliticoși, începând să mă hărțuiască.
• Odată refuzați, băieții de pe social media devin agresivi, mă contactează insistent și uneori se ajunge chiar la amenințări. Folosesc un limbaj ofensiv și încearcă să îți discrediteze valoarea de ființă umană. De asemenea, pe stradă, unde femeile se confruntă cu tot felul de situații complicate, trebuie să fie mereu atente la cum se îmbracă, să adopte un comportament adecvat, astfel încât să nu provoace agresorii. Am fost atinsă pe fund de atât de multe ori. În cluburi, pe stradă, în mulțimi.

În ceea ce privește ultima întrebare a chestionarului, despre raportarea cazurilor de discriminare/hărțuire, doar un procent de 15,7% dintre respondente au spus că da, în timp ce restul de 84,3% nu au făcut acest lucru.