Să sunăm la 112 atunci când suntem martorii unui conflict familial poate duce la salvarea unei vieți!
I. Ce este martorul? Cine poate fi martor?
Martor este orice persoană care are cunoștință directă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza civilă sau penală, ceea ce înseamnă că persoana respectivă a asistat la o discuție, un eveniment sau o întâmplare și poate relata cum au decurs faptele în fața unei instanțe judecătorești sau a unui alt organ de cercetare.

II. Cine nu poate fi martor? Care sunt excepțiile?
Conform art. 315/NCPC, martor nu poate fi o persoană care se află într-una din următoarele situații:
- Are un interes în acel litigiu, adică urmărește să obțină un anumit avantaj în urma soluționării conflictului sau poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul;
- Se află în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți;
- A fost condamnată pentru mărturie mincinoasă, adică a făcut afirmații mincinoase sau nu a spus tot ceea ce știe referitor la împrejurările esențiale despre care a fost întrebat;
- A fost pusă sub interdicție judecătorească; interdicția judecătorească este o măsură dispusă de instanța de judecată cu scopul de a ocroti o persoană lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienației sau debilității sale mintale;
- Este soț, fost soț, logodnic sau concubin;
- Este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv.
De asemenea, nu pot fi martori într-un proces părțile și subiecții procesuali principali, conform art. 115 din Codul de procedură penală, adică reclamantul, pârâtul, terții (o persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul) care intervin voluntar sau forțat în proces, suspectul și persoana vătămată.
Este important de menționat și faptul că, într-un proces, părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul, dar și cei care se află în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți. Conform art. 316/NCPC, atunci când este vorba de un proces referitor la filiație, divorț sau alte raporturi de familie, se vor putea asculta și rudele şi afinii, în afară de descendenţi.
III. Care sunt persoanele care pot fi scutite de a depune mărturie?
Articolul 317/NCPC ne arată că persoanele scutite de a depune mărturie sunt:
- slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii lor; este important, deci, ca persoana să fi luat cunoștință despre aceste fapte în timpul exercitării profesiei lor sau în cadrul serviciului;
- judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
- cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe soțul, fostul soț, logodnicul, concubinul, sau vreo ruda sau afin la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.
În mod excepțional, continuă să explice Codul de procedură civilă, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional, vor putea depune mărturie, dacă au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la păstrarea secretului, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Cu alte cuvinte, dacă partea interesată de păstrarea secretului dezleagă persoanele mai sus menționate de secretul se serviciu, acestea vor putea depune mărturie, însă doar în cazul în care legea nu dispune altfel.
O altă excepție apare în cazul judecătorilor, procurorilor și al funcționarilor publici, care pot depune mărturie dacă autoritatea sau instituţia pe lângă care funcţionează ori au funcţionat le dă încuviinţarea.
În cauzele de natură penală, adică atunci când este vorba de săvârșirea unei infracțiuni, art 117/NCPP ne arată că următoarele persoane au dreptul de a refuza se fie audiate în calitate de martor:
- soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
- persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului;
- persoanele care au calitatea de concubin/fost concubin al suspectului sau al inculpatului.
Cu toate acestea, persoanele mai sus menționate își pot exprima acordul de a da declarații și sunt scutite de obligaţia de a depune mărturie şi împotriva celorlalţi suspecţi sau inculpaţi (numai atunci când există mai mulți suspecți sau inculpați într-o cauză), în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă.
IV. Procedura citării martorului.
Art. 154, coroborat cu art. 173/NCPC ne indică modul în care se face citarea, dispunând că aceasta se face din oficiu, prin agenți procedurali sau alți salariați ai instanței. De regulă, comunicarea se face în plic închis, alături de dovada de înmânare sau procesul verbal și înștiințare, iar plicul va purta mențiunea „Pentru Justiție. A se înmâna cu prioritate.”
În mod excepțional, atunci când comunicarea nu se poate face precum a fost menționat mai sus, aceasta se poate face prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la care se alătură dovada de primire sau procesul verbal și înștiințarea.
Este important de știut că, pe lângă aceste moduri de citare, comunicarea se poate face și prin telefax, notă telefonică sau telegrafică, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Codul de procedură civilă menționează, în continuare, modul în care va fi confirmată primirea citației, și anume printr-un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate. Formularul urmează a fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.
Un alt element important de menționat este faptul că instanţele au drept de acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice, pentru a obține datele și informațiile necesare realizării procedurii citării.
În ceea ce privește locul citării, art. 155/NCPC precizează următoarele:
- persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă;
- incapabilii sau cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, prin reprezentanţii sau ocrotitorii lor legali, la domiciliul ori sediul acestora, după caz; în caz de numire a unui curator special, potrivit art. 58, citarea se va face prin acest curator, la sediul său profesional;
- bolnavii internaţi în unităţi sanitare, la administraţia acestora;
- militarii încazarmaţi, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia;
- cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decât militară, dacă nu au domiciliul cunoscut, la căpitănia portului unde este înregistrată nava;
- deţinuţii, la administraţia locului de deţinere;
- personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetăţenii români trimişi să lucreze în cadrul personalului organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alţi cetăţeni români, aflaţi în străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor care îi însoţesc, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află unitatea care i-a trimis în străinătate;
- persoanele care se află în străinătate, altele decât cele prevăzute mai sus, dacă au domiciliul sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii la poşta română, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă a îndeplinirii procedurii, dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România ori prin acte normative speciale nu se prevede altfel. Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu este cunoscut/cunoscută, citarea se face prin afișare (la instanță și în afara instanței). În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat numai acesta din urmă;
- cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscut prin afișare (la instanță și în afara instanței);
- moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instanţă, la domiciliul acestuia.
În ceea ce privește înmânarea citației, aceasta se poate face personal celui citat, oriunde se află acesta. Pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului hotelului ori aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte, iar pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezăminte de asistenţă medicală ori socială, înmânarea se face la administraţia acestora.
La primirea citației, cel în drept să o primească trebuie să semneze dovada de înmânare, iar dacă refuză sau, din motive întemeiate, nu o poate semna, agentul însărcinat cu înmânarea va întocmi un proces verbal în care va arăta aceste împrejurări. De asemenea, dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. În lipsa cutiei poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare în care se vor arăta, în mod detaliat, momentul în care a fost afișată sau depusă, datele de identificare a agentului, dar și ale persoanei înștiințate, numărul dosarului și denumirea instanței unde se află dosarul, arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba, termenul (după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există urgenţă, nu mai târziu de 3 zile) în care destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanței de judecată pentru a i se comunica citația, mențiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile, citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen și semnătura celui care a depus sau a afișat înștiințarea.

V. Refuzul de a se prezenta în fața instanței vs. Imposibilitatea de a se prezenta.
Codul de procedură civilă dispune că împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere, adică poate da un ordin prin care martorul să fie adus în fața instanței pentru a fi ascultat atunci când persoana refuză să se prezinte. În plus, dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa va putea proceda la judecată fără ca acesta să mai fie prezent. De asemenea, art. 313/NCPC mai arată că în pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen (data la care instanța de judecată stabilește dezbaterea litigiului în ședință publică).
Pe de altă parte, art. 314 dispune că în situația în care martorul nu se poate prezenta în fața instanței din cauza unei boli sau a unui alt impediment grav, atunci va putea fi ascultat la locul unde se află, cu citarea părţilor.
VI. Identificarea martorului.
Înainte de a lua declarația martorului, președintele instanței îi va cere acestuia să arate:
- numele, prenumele, profesia, domiciliul şi vârsta;
- dacă este rudă sau afin cu una dintre părţi şi în ce grad;
- dacă se află în serviciul uneia dintre părţi.
În cauzele penale, Codul de procedură penală menționează că martorului i se comunică mai întâi obiectul cauzei şi apoi este întrebat dacă este membru de familie sau fost soţ al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte părţi din procesul penal, dacă se află în relaţii de prietenie sau de duşmănie cu aceste persoane, precum şi dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârşirii infracţiunii.
VII. Comunicarea drepturilor și obligațiilor.
Art. 120/NCPP prevede că organul judiciar are obligația de a-i comunica martorului calitatea în care este audiat și faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, pentru ca mai apoi să i se aducă la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le are.
Conform Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă, martorul are următoarele drepturi:
- dreptul martorului de a nu se acuza (art. 118/NCPP—Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.);
- dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie;
- dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă dacă este din altă localitate;
- dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obținut dacă și-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum și cu timpul efectiv pierdut.
Art. 326/NCPC menționează că drepturile bănești se asigură de partea care a propus martorul și se stabilesc, la cerere, de către instanță.
Obligațiile martorului sunt:
- obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
- obligaţia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate dispune împotriva sa sancţiunea amenzii de la 100lei la 1000lei;
- obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă (valabil și în cauzele civile).
În ceea ce privește protecția martorilor amenințați, Codul de procedură penală stabilește o serie de măsuri și reguli. Astfel, conform art. 125/NCPP, organul judiciar competent acordă martorului statutul de martor amenințat atunci când există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea sa profesională sau a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale. În urma acordării statutului de martor amenințat, organul judiciar dispune una sau mai multe dintre măsurile prevăzute de art. 126 sau 127/NCPP.
Art. 126/NCPP prevede măsurile de protecție care pot fi dispuse în cursul urmăririi penale de către procuror, prin ordonanță motivată, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, și anume:
- supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;
- însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;
- protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;
- audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.
Aceste măsuri pot fi dispuse fie din oficiu, fie la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal (adică suspectul sau persoana vătămată), iar în cazul măsurilor menționate mai sus la lit. c) și d), declarația martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate.
Codul de procedură penală mai stabilește că procurorul are obligația de a verifica, la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, iar în cazul în care acestea nu mai sunt întrunite, trebuie să dispună, prin ordonanță motivată, încetarea acestora.
De asemenea, este important de știut că măsurile menționate mai sus se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat.
În continuare, art. 127/NCPP prevede că în cursul judecății instanța poate dispune aplicarea uneia sau mai multora dintre următoarele măsuri, odată cu acordarea statutului de martor amenințat:
- supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;
- însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;
- nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării martorului;
- ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente;
- protecția datelor de identitate ale martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie.
Art. 128/NCPP indică faptul că instanța dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate, iar conform art. 126 alin. (7), aceste măsuri pot fi dispuse și de către judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dacă starea de pericol a intervenit în cursul procedurii de cameră preliminară.
În ceea ce privește propunerea formulată de procuror în vederea aplicării acestor măsuri, art. 128/NCPP arată că aceasta trebuie să cuprindă următoarele:
- numele martorului care urmează a fi ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție;
- motivarea concretă a gravității pericolului și a necesității măsurii.
Însă, atunci când cererea este formulată de către martor, părți sau persoana vătămată, instanța poate dispune ca procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii de protecție, iar aceasta va fi soluționată în camera de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat cererea.
Încheierea prin care se dispune măsura de protecție se păstrează în condiții de confidențialitate, iar dacă protecția martorului este necesară și după rămânerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale (Legea nr. 682 /2002 privind protecția martorilor).
Art. 130/NCPP vorbește și despre protecția martorilor vulnerabili. Astfel, statutul de martor vulnerabil poate fi acordat de către procuror sau instanță unei categorii restrânse de persoane:
- martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;
- martorului minor.
Și pentru această categorie de persoane pot fi dispuse aceleași măsuri de protecție ca în cazul martorilor amenințați, însă distorsionarea vocii și a imaginii nu este obligatorie în cazul acestora.

VIII. Depunerea jurământului și scutirea de jurământ.
Următorul pas pe care martorul îl va face este acela de a depune un jurământ, așa cum îi va fi indicat de către instanță, care îi va explica și semnificația acestuia. (Martorul va fi întrebat dacă dorește să depună jurământ religios sau declarație solemnă.)
Jurământul pe care martorul trebuie să îl depună este următorul: „Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”; în timpul depunerii jurământului, martorul va ţine mâna dreaptă pe cruce sau pe Biblie. Mai este important de menționat că referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului. Desigur, în cazul martorilor de altă religie, condiția de a ține mâna pe cruce sau pe Biblie nu se aplică.
De asemenea, dacă martorul nu are o confesiune, atunci el va depune următorul jurământ: „Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”, iar dacă din motive de conștiință sau confesiune nu depune jurământul va rosti în faţa instanţei următoarea formulă (declarație solemnă): „Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”
În cazul persoanelor surdo-mute, dar care știu să scrie și să citească, jurământul se va face în scris și se va semna, persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul, iar cele care nu ştiu să scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.
În ceea ce privește copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernământ în momentul audierii, fără a fi puşi sub interdicţie, Codul de procedură civilă arată că aceștia pot fi ascultaţi, fără jurământ, dar instanţa trebuie să le atragă atenţia să spună adevărul şi va ţine seama, la aprecierea depoziţiei lor, de situaţia lor specială.
IX. Ascultarea, reascultarea și confruntarea martorilor.
Legea prevede că ordinea ascultării martorilor va fi fixată de preşedintele instanței, ţinând seama şi de cererea părţilor. De asemenea, fiecare martor va fi ascultat separat, iar cei neascultați nu pot fi de față; martorul va fi lăsat să declare tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări, precum arată Codul de procedură penală. Codul de procedură civilă vine ca o completare și indică faptul că martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de preşedinte, iar apoi la întrebările puse, cu încuviinţarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum şi de către partea adversă.
Printre întrebările care NU i se pot adresa martorului se află cele privind opţiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstanţe personale şi de familie, cu excepţia cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea credibilităţii sale.
Este important de arătat că martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte, dar se poate servi de însemnări, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri (numai cu încuviințarea președintelui instanței).
Codul de procedură civilă mai arată că, după ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.
În plus, conform art. 322/NCPC, martorii pot fi reascultați, dacă instanța consideră necesar, iar în ceea ce privește martorii ale căror declarații nu se potrivesc, aceștia pot fi confruntați. La fel, dacă instanţa consideră că o întrebare pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa, iar la cererea părţii va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea formulată, cât şi motivul pentru care nu a fost încuviinţată.
Un alt lucru important de știut este că în art. 311/NCPC menționează că martorii pot fi înlocuiți dacă și numai dacă intervine decesul sau dispariția martorului propus inițial, sau există motive bine întemeiate. În acest caz, lista cu noii martori propuși se va depune, sub sancțiunea decăderii (adică dreptul nu mai poate fi exercitat), în termen de cinci zile de la încuviințare. De asemenea, fiecare parte se poate împotrivi la ascultarea unui martor care nu este înscris în listă sau nu este identificat în mod lămurit, precum indică același articol. În final, Codul de procedură civilă arată că decăderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 262, se acoperă dacă aceștia se înfățișează la termenul fixat pentru ascultarea lor. Cu alte cuvinte, dreptul de a administra dovada cu martori poate fi exercitat chiar dacă partea care trebuia să achite cheltuielile pentru administrarea probei nu le-a achitat, dacă martorii se înfățișează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Art. 312/NCPC merge mai departe și ne arată că martorii care nu au fost citați pot fi ascultați chiar la termenul la care proba a fost încuviințată, dacă sunt aduși de către parte la termenul fixat pentru administrarea probei. În plus, dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile aceasta nu își îndeplinește obligația, instanța va dispune citarea martorului pentru un nou termen, ceea ce înseamnă că dacă partea promite să aducă martorul în fața instanței, iar ulterior nu își respectă obligația asumată din motive care îi sunt reproșabile, atunci instanța va dispune citarea martorului pentru un nou termen.
Art. 124/NCPP vorbește despre cazurile speciale de audiere a martorului, arătând că atunci când este vorba despre un martor în vârstă de până la 14 ani, acesta va fi audiat în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat spre creștere și educare. Însă, dacă aceste persoane nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că acestea pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exercițiu, stabilite de organul judiciar. Se observă că martorul minor trebuie să fie audiat întotdeauna în prezența unei persoane adulte (cu capacitate deplină de exercițiu). În plus, legea urmărește protejarea martorului minor deoarece prevede că audierea sa trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării sale psihice. De asemenea, legea penală mai arată că dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau instanța poate dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog.
În ceea ce privește audierea martorului protejat, art. 129/NCPP prevede că audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar. Ca și în celelalte cazuri, subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora îi pot adresa întrebări, însă vor fi respinse acelea care ar putea conduce la identificarea sa, iar declarația sa va fi înregistrată prin mijloace tehnice video și audio și redată integral în formă scrisă. Conform legii procesuale penale, în cursul urmăririi penale declarația va fi semnată de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. De asemenea, aceasta va fi semnată și de martor și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate. În cursul judecății, pe de altă parte, declarația va fi semnată de președintele completului de judecată, iar suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. În plus, suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea.
Referitor la confruntarea martorilor, art 131/NCPP prevede ca atunci când se constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor audiate în aceeași cauză, se procedează la confruntarea lor dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei. Astfel, persoanele confruntate vor fi audiate numai cu privire la faptele și împrejurările în privința cărora declarațiile date anterior se contrazic, iar instanța de judecată sau organul de urmărire penală poate încuviința ca persoanele confruntate să își pună reciproc întrebări. Și de această dată întrebările și răspunsurile vor fi consemnate, dar într-un proces-verbal.
X. Consemnarea declarației martorului.
Art. 323/NCPP ne indică faptul că mărturia este scrisă de grefier, după dictarea președintelui sau a judecătorului delegat, și semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător, grefier și martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Legea oferă posibilitatea martorului de a refuza să semneze, acest lucru urmând a fi consemnat în încheierea de ședință. La fel, imposibilitatea martorului de a semna declarația este menționată în încheierea de ședință. De asemenea, se pot face adăugiri, schimbări sau ștersături în cuprinsul mărturiei, însă acestea trebuie încuviințate și semnate de către judecător, grefier și martor, în caz contrar acestea nefiind luate în considerare. Pentru a nu putea fi făcute adăugiri, locurile libere din declarație trebuie barate cu linii. În plus, după terminarea ședinței de judecată, participanții la judecată pot primi, la cerere, câte o copie după notele grefierului.
Atunci când este vorba despre o cauză penală, se aplică dispozițiile art. 123/NCPP. Astfel, declarațiile martorului vor fi consemnate în scris, alături de întrebările adresate pe parcursul ascultării, menționându-se cine le-a formulat și ora începerii și ora încheierii ascultării. Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, martorul o semnează, iar dacă are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea vor fi indicate în finalul declarației, urmate de semnătura sa. Atunci când nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declarația scrisă, conform art. 110 Cod procedură penală. Art. 123/NCPP mai dispune, în alin. (2), că în cursul urmăririi penale, că audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta și înregistrarea este posibilă.
XI. Mărturia mincinoasă.
Art. 324/NCPC vorbește despre aprecierea probei cu martori care se face de către instanță. Astfel, aceasta va ține seama de sinceritatea martorilor și de împrejurările în care aceștia au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective, iar dacă din cercetare, reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanța va încheia un proces-verbal și va sesiza organul de urmărire penală competent.
Conform art. 273/NCP, mărturia mincinoasă este o infracțiune care constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cu toate acestea, dacă martorul care a săvârșit această infracțiune își retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reținere, arestare sau de punerea în mișcare a acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, nu va fi pedepsit.
Autor: Maria Tirică – voluntar Asociația Necuvinte