Misiunea organizației noastre este de a promova drepturile fundamentale ale omului, de a aduce justiție și schimbare socială, speranță și alternative în situații de criză tuturor persoanelor victime ale violenței în familie și de gen.

Viziune

Cu încredere și protejând confidențialitatea celor care ni se adresează, ne dedicăm timpul și energia educării, apărării și vindecării persoanelor victime ale violenței în familie și de gen, care simt că vocile lor nu sunt auzite și care și-au pierdut speranța că viața lor poate fi și altfel decât întuneric și durere.

Nici o nevoie nu este prea mică, nici o voce de neauzit.

Motto-ul dupa care ne ghidam în fiecare zi este:

“Pentru că cel care salvează o viață salvează întreaga lume” – Talmud

 

 Servicii

Serviciile oferite de organizația noastră sunt gratuite.

• Îndrumare și consiliere
• Taxa pentru emiterea certificatelor medico-legale
• Întocmire dosare instanțe
• Consiliere juridică
• Cereri de emitere a ordinelor de protecție
• Adăpost temporar prin parteneri
• Analize medicale

---

 2 ani de activitate 

Am aniversat doi ani de la lansarea Asociației Necuvinte.

Doi ani de la Sf. Nicolae 2013, moment în care am pornit într-o aventură despre care nu aveam cum să știm atunci cât de mult ne va marca, schimba și transforma viața. Experiențe, trăiri, blocaje, drame, lacrimi. Ale noastre, ale celor care ne-au cerut ajutorul, sute de îmbrățișări, sute de ‚mulțumesc’, mesaje emoționante, care ne-au dat energia și puterea să continuăm să facem ceea ce facem.

Nopți nedormite, urmate de zile pline, dezamăgiri, dureri, momente de derută, urmate de ELE intrând în birou, plângând și spunându-ne că au fost violate, bătute, înecate, umilite, toate în numele iubirii.

Forțe noi.

Nu urmează o prezentare de cifre. Nu vrem să vă spunem că am ajutat o Maria să se elibereze din mediul abuziv, o Ana să obțină un ordin de protecție, că i-am luat altei Ane un aragaz și încălțăminte pentru copii. Nu vom face asta niciodată. Avem aceste cifre care să ne susțină activitatea pentru accesarea unor finanțări și depuneri de proiecte. Dar pentru voi, cei pe care îi considerăm aproape de noi, avem o poveste cu emoții, trăiri și puterea de a merge mai departe. Ar fi foarte multe de povestit. S-au întâmplat foarte multe în acești doi ani. Prietenii, schimbări, parteneriate, echipă, oboseală, bucurie.

Ce am învățat?

Am înțeles că mai avem multe de învățat, dar voi veți fi primii cu care vom continua să împartășim realizările și încercările prin care vom mai trece.

Am devenit mai puțin critici, mai înțelegători cu stările, trăirile și nevoile, aparent banale uneori, ale celor din jurul nostru, pentru că în spatele lor, de foarte multe ori, se ascund dureri nespuse nimănui.

Ne-am reamintit că există oameni extraordinari în jurul nostru. Femei și bărbați deopotrivă.

Am văzut oameni venind la noi, fără anunț de recrutare, cănd noi eram doar doi oameni cu 2 laptopuri, plini de idei, dar într-un haos total, cerându-ne să-i lăsăm să ne ajute. Da, oamenii fac voluntariat! Pur și simplu pentru că vor să ajute. Și au ajutat. Au contribuit într-un mod fundamental la temelia organizației noastre. Primul an de activitate s-a bazat în procent de 90% pe voluntariat, iar acum avem o echipă de voluntari la care nu am renunța pentru nimic în lume.

Am descoperit că instituțiile sunt făcute din oameni. Într-un mod decisiv. Și in toate cele cu care noi lucrăm: Poliția Română, D.G.A.S.M.B., D.G.A.S.P.C.-uri, ministere, instanțe, spitale, am găsit oameni care au făcut tot și peste ceea ce puteau face conform fișei de post, să ne ajute să ajutăm.

Ne-am schimbat părerea despre anumite instituții. Instituții mari, care păreau cauza tuturor relelor înainte să pornim pe acest drum. Instituțiile sunt, până la urmă, doar clădiri reci din beton și sticlă. Oamenii care lucrează în ele sunt, de multe ori, Oameni. Sau, poate am avut noi nororcul de a întâlni oamenii din spatele unor titluri administrative. Rămâne să vă povestim în anii ce urmează.

Am întâlnit și persoane care nu aveau ce căuta în domeniile în care profesează acum, dar am sancționat de fiecare data astfel de întâmplări și am încercat să nu generalizăm “copacul găunos” la întreaga pădure. Nu ne-a ieșit mereu, dar continuăm să încercăm să ne menținem pozitivi și cu speranță.

Am descoperit companii care simt și cred în responsabilitate socială și care ne-au sprijinit în nenumărate feluri, fără să avem, mai ales la început, un portofoliu de proiecte care să ne dovedească experiența sau dorința și capacitatea de a schimba lucrurile. Pur și simplu, pentru că au văzut în noi că vrem schimbare și știm cum am putea încerca să realizăm asta.

Am descoperit un mediu diplomatic extrem de activ în România și participativ la problemele sociale.

Am descoprit, cu mare dezamăgire, că există organizații non-guvernamentale care luptă împotriva violenței domestice și nu răspund niciodată la telefon, mail sau mesaje primite pe facebook, venite de la cei cărora, teoretic, ei se adresează, victime ale abuzurilor domestice. Organizații care nu depun plângeri în apărarea unor copii abuzați în școli, sub privirile profesorilor, pentru că au parteneriate cu școlile respective. Organizații la care ne uitam cu admirație la început.

Ne-am bucurat să descoperim organizatii non-guvernamentale care luptă împotriva violenței domestice și care, cu resurse limitate și oameni puțini sau doar voluntari, fac minuni și se dedică cu tot sufetul cauzei alese, organizații vizibile sau mai puțin vizibile.

Am găsit parteneri extraordinari în organizatii din domenii cât se poate de variate, cum ar fi: promovarea voluntariatului, traficul de persoane, servicii medicale, educație, copii, artă, protejarea mediului etc. Pe unele dintre ele, ne-a luat un an să le descoperim. Ei simt și fac ce trebuie. O parte nu sunt promovate suficient și nici nu sunt interesați direct de asta. Le considerăm organizații de la care avem ce învăța, care ne inspiră, care ne-au învățat cum să redactăm primul nostru raport de activitate, cum să manageriem voluntarii și cum să ne planificăm activitățile. Sunt prietenii noștri.

Ne-am confruntat cu un zid de neîncredere. Oameni care și-au pierdut speranța în bine, în mai bine. Oameni cărora le este greu să mai creadă că cineva, un om total străin, va face ceva, orice, pentru ei. Le va asculta și înțelege cele mai profunde și dureroase drame, acelea petrecute Acasă.

Am descoperit oameni din presa scrisă și televiziune care vor să știe povestea, vor să audă ce se întâmplă real în societatea noastră, nu sunt doar în căutare de cancan și rating.

Ne-am întărit încrederea că o organizație care crede în valorile pe care le promovează, poate schimba lucrurile în jurul ei.

Am descoperit că uneori, cei mai vocali dintre noi, nu sunt neapărat și cei mai buni din domeniilor lor, doar mai gălăgioși. Nu întotdeauna. Cunoaștem câteva exemple de oameni energici și vocali care și fac minuni în jurul lor, nu doar vorbesc despre ele ca fiind imposibil de realizat.

Am fost întrebați de curând, dacă acum, la doi ani de activitate, ne-am întoarce pe data de 6 decembrie 2013, am face ceva diferit.

Nu! Absolut nimic.

Tot ce s-a întâmplat a fost o etapă în dezvoltarea organizației noastre, care a venit exact când și cum ar fi trebuit să vină. Nu ne-au plăcut tot timpul, dar suntem recunoscători încercărilor prin care am trecut până acum și oamenilor care ne-au criticat și n-au crezut în noi. Suntem recunoscători celor care continuă să o facă. Ei ne ajută să devenim mai buni.

Vrem să mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi din prima zi, celor care s-au alăturat pe parcurs și tuturor celor care ne vor însoți de acum înainte.

Ce vrem să realizăm în continuare? Vrem să continuăm.

Să continuăm să creștem, să putem ajunge la cât mai multi oameni care au nevoie de informații, consiliere, ajutor. Să continuăm să facem campanii de prevenire a violenței, proiecte educaționale. Să continuăm în încercările noastre de a schimba legi. Să continuăm să lucrăm cu persoanele afectate de violența domestică.

Vă mulțumim tuturor! Voi sunteți cei care ne-ați ajutat să ajungem până aici.

Simona, Alina și Andreea 2015

---

Declarație fondatori

Violența domestică nu este o eroare statistică! Pasivitatea noastră creează tragedii!

La fiecare 2 zile, o femeie este ucisă în România din cauza violenței în familie.

Nu avem, în acest moment, o statistică reală care să ne prezinte adevărata mărime a acestui fenomen în România. Crima este singura statistică garantată.

Violența în familie, hărțuirea, abuzul, violul, sclavia sexuală, fac parte dintr-o normalitate istorică, dintr-o educație a zeci de generații, în care femeia a fost vazută strict ca o utilitară, al carei rol este doar de a procrea și îngriji casa.

Sunt mai puțin de 100 de ani de când femeile au dreptul de a vota și cu toate acestea, în țări ca India, Iran, Irak, Afganistan, Pakistan, în 2014 înca se mai practică mutilarea genitală, ucisul cu pietre în numele unor credințe barbare și dreptul de viață și de moarte al soțului asupra soției.

Trebuie să învățăm să acceptăm și să respectăm în mod egal religia, tradițiile etnice și drepturile omului, nu ca pe contradicții între ele, ci ca pe completari firești într-o societate care tinde către normalitate, la fel cum scrierile religioase ne spun că este un păcat să ucizi, la fel Codul Penal ne spune că violența în familie este o infracțiune pedepsibilă cu închisoarea.

De la ridicarea unui permis de port-armă a unui soț abuziv care făcea instrucție cu soția și cele două fiice ale sale în fiecare noapte, cautări de locuri de muncă, consiliere psihologică și juridică, încercăm să ne dezvoltăm serviciile încât să putem ajuta cât mai multe persoane. O doamnă, angajată a Palatului Parlamentului, care a mâncat bataie timp de 20 de ani de la soțul ei și nu a cerut niciodată ajutor pentru că a fost educată să îndure și pentru că familia ei n-ar mai fi vorbit niciodată cu ea dacă ar fi cerut ajutorul și s-ar fi împotrivit unei ‘normalități’ bolnave, iar acum este prea târziu – soțul ei fiind prea bolnav ca să o mai poată abuza, așa că “Mergem cu Dumnezeu înainte, doamnă!”

Pentru ea și alte sute de femei din România, ONG-uri și instituțiile statului trebuie să continuie și să accelereze lupta pentru schimbare. Trebuie sa implementăm un sistem național de urgență care să includă și o linie telefonică non-stop adresată victimelor violenței în familie, trebuie să deschidem mai multe centre pentru victimele abuzurilor, care să poată oferi servicii integrate pe perioada în care aceste persoane sunt cazate, de la consiliere psihologică și servicii medicale atât pentru ea cât și pentru minorii aflați în îngrijirea ei, până la asistență juridică, cursuri de reconversie profesională adaptate nevoilor actuale ale pieței și metode alternative de terapie care să elimine eticheta de victimă cu care aceste femei rămân uneori toată viața.

România trebuie să înceapă să-și educe băieții că a fi bărbat nu înseamnă mai mult, mai bine, superior decât o femeie. Suntem născuți egali, diferențele în rău și foarte rău le învățăm pe parcurs pornind chiar din sânul familiilor noastre.

Într-o lume ideală, spre care sperăm să ne îndreptăm, am reacționa la fel de contrariați când am auzi că un copil a fost hărțuit la școală, o femeie acostată pe stradă sau o mamă abuzată chiar de cel în care avea încredere, în familia ei, cum reacționăm când un personaj politic dintr-o oarecare formațiune politică face declarații care sfidează orice logică elementară.

Echipa Necuvinte 2013