Pe data de 16 octombrie, la inițiativa doamnei parlamentar Biró Rozália și a Grupului multisectorial pentru egalitate de gen împreună cu European Insitute for Gender Equality (EIGE), am participat la Conferința “România spre președinția Uniunii Europene – egalitate pentru o societate dezvoltată”. Conferința desfășurată la Palatul Parlamentului a avut printre vorbitorii pe directorul EIGE doamna Virginija Lanbakk, doamnele deputat Rozalia Biro și Eva- Andrea Csep, Simona Voicescu, președinta Asociației Necuvinte, Secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, Ionela Băluță – Decan al Facultății de Științe Sociale și Asztalos Csaba, președintele al CNCD.
La finalul dezbaterii, toți participanții au semnat o Declarație de susținere a implementării următoarelor aspecte:
1- O mai bună aplicare a principiului egalității de remunerare;
2- Combaterea segregării la nivel profesional și sectorial;
3- Eliminarea „plafonului de sticlă”: inițiative de combatere a segregării pe verticală;
4 – Soluții la problema privării de oportunități profesionale, a persoanelor care oferă îngrijiri;
5 – O mai bună punere în valoare a competențelor, eforturilor și responsabilităților femeilor;
6 – Ridicarea vălului: scoaterea la lumină a inegalităților și a stereotipurilor;
7 – Avertizarea și informarea cu privire la diferența de remunerare între femei și bărbați;
8 – Consolidarea parteneriatelor în vederea combaterii diferenței de remunerare între femei și bărbați ;
9 – Prevenirea, reducerea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a fetelor.
no replies