Regina Maria
Regina Maria a României 1875 – 1938
A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea.
A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.
Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie:
„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.” —Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri
Alexandrina Cantacuzino
Alexandrina Cantacuzino 1876 – 1944 este unul dintre simbolurile luptei pentru emanciparea femeilor din România. Ea și-a desfășurat activitatea socio-politica în perioada interbelică.
A înființat Societatea Ortodoxa Națională a Femeilor Române, având ca scop educația alternativă a fetelor, dincolo de celebrele școli de menaj ale vremurilor.
11 ani mai târziu, în 1921, Alexandrina Cantacuzino a înființat Consiliul Național al Femeilor din România, alături de alte nume proeminente ca Elena Odobescu, Ella Negruzi și Calypso Botez. Doua mari reușite ale acestei societăți au fost Școala Horticola și de Fermiere din București unde erau educate fetele invalizilor sau orfanele de război și Casa Femeii, un prim adăpost pentru femeile aflate în situații disperate. Acesta oferea asistență juridică pentru femei iar în 1933 a fost inaugurat căminul acestei societăți care oferea cazare și masă.
Pe plan politic, a înființat un partid al femeilor, menit să le ofere acestora reprezentarea intereselor politice precum și educația pentru intrarea în viata politică.
Mariana Drăgescu
Mariana Drăgescu (n. 7 septembrie 1912, Craiova – d. 24 martie 2013, București)
A zburat cu avionul pilotat de domnia sa pe ambele fronturi si a salvat 1500 de vieti in al doilea razboi mondial. A facut parte din Escadrila Alba, unitatea romaneasca de avioane sanitare pilotate de femei, singura de atunci din lume. Dupa campania din Crimeea a ramas singura femeie-pilot de pe Frontul de Vest si a continuat sa zboare cu mult curaj, ca sa salveze oameni, pana in ultima zi a razboiului.
Fiică a unui ofițer și a unei profesoare de muzică, a urmat liceul la Lugoj. S-a înscris la Facultatea de Educație Fizică, dar a trebuit să se retragă în scurt timp deoarece familia nu-i putea asigura fondurile necesare. Pasionată de sport (schi, natație, canotaj, alpinism, în 1935 a absolvit cursurile școlii de echitație din București.
În 1939 își cumpără un avion personal de tip Messerschmitt M 35 cu care zboară un an de zile, participând la mai multe compatiții, între care Cupa Aurel Vlaicu. Jumătate din costul avionului a fost suportat, conform obiceiului timpului, de Ministerul Aerului și Marinei, iar pentru cealaltă jumătate apelează la un împrumut de la Marina Știrbey, împrumut pe care-l va restitui în anul 1940, din primele de zbor cu Escadrila Albă, primite în avans. Acest avion a ars în 1944 într-un hangar de la Chitila, în urma unui bombardament american.
Mariana Drăgescu a fost una din eroinele unui film documentar despre „Escadrila Albă” regizat de Șerban Creangă realizat de Studioul cinematografic al Armatei Române în 2004.
Maica Teresa
Maica Teresa 1910-1997
Mulți oameni au descris-o pe Maica Teresa ca fiind o sfântă în viață. Și poate că aceștia nu greșeau. Maica Teresa și-a închinat existența îngrijirii celor săraci și neajutorați, devenind un adevarat icon a celei mai pure și dezinteresate forme de altruism. Prin intermediul misiunilor sale de caritate, Maica Teresa a reușit să îngrijească peste o mie de oameni bolnavi sau muribunzi în Calcutta.
Maica Tereza a fondat Misionarele Carității, o congregație religioasă romano-catolică, care în 2012 reunea peste 4.500 de surori și este activă în 133 de țări.
Acțiunile sale dezinteresate și profund altruiste i-au adus un binemeritat premiu Nobel pentru Pace în anul 1979.
Ana Aslan
Medicul Ana Aslan 1897 – 1988 Doctor Ana Aslan 1897 – 1988 este una dintre femeile cele mai recunoscute din România. Ea a fost un membru a Academiei Române și un specialist în gerontologie.
Este considerată a fi un pionier al gerontologiei și geriatriei din România. În 1952, a fondat Institutul de Geriatrie din București. Acest institut a fost primul de acest fel din lume și a fost recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății.
În adolescență, a absolvea Școala Centrală din București și se îndrepta către prima ei pasiune în viață: aviația. Cu toate acestea, Ana Aslan alege medicina și, pentru a-și convinge familia să o lase să meargă la facultate, intră în greva foamei.
Înainte de inventarea formula Gerovital H3, ea are grijă de soldații răniți în timpul Primului Război Mondial.
În timp ce investighează efectele de alinare a durerii cu procaina la pacienții cu artrită, Ana Aslan a descoperit că medicamentul a produs, de asemenea, alte efecte benefice, cum ar fi o îmbunatățire a pielii și a aspectului parului, memorie mai bune, și un sentiment general de bine. Bazându-se pe această descoperire, ea a dezvoltat medicamentul anti-îmbătrânire Gerovital H3 (1952). Mai târziu, împreună cu Elena Polovrăgeanu, ea a creat o formulă îmbunătățită comercializată ca Aslavital (1961).
Produsul este brevetat în 30 de țări și utilizat pentru a trata pacienții cu boli cronice.
Elisa Leonida Zamfirescu
Prima femeie inginer din Europa
Elisa Leonida Zamfirescu sa născut în Galați, România, la data 10 noiembrie, 1887. Tatăl ei, Atanase Leonida, a fost un ofițer de carieră în timp ce mama ei, Matilda Gill, a fost fiica unui inginer de origine francez. Fratele ei a fost inginerul Dimitrie Leonida. Datorită prejudecăților îndreptate împotriva femeilor în domeniul științelor, Zamfirescu a fost respinsă de către Școala de Poduri și Șosele din București. În 1909 ea a fost acceptată la Academia Regală de Tehnologie din Berlin, Charlottenburg. A absolvit în 1912, cu o diplomă în inginerie. S-a susținut că Zamfirescu a fost prima femeie inginer din lume, dar inginerul irlandez Alice Perry terminase cu patru ani înainte de Zamfirescu, în 1908.Revenind la România, Zamfirescu a lucrat ca asistent la Institutul Geologic Român. În timpul primului război mondial, ea s-a alăturat Crucii Roșii. În această perioadă, ea l-a întâlnit pe chimistul Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, cu care s-a și căsătorit.După război, Zamfirescu a revenit la Institutul Geologic. Ea a condus mai multe laboratoare geologice și a participat la diferite studii de teren, inclusiv unele care au identificat noi resurse de cărbune, șisturi, gaze naturale, crom, bauxită și cupru. Zamfirescu a învățat, de asemenea, fizică și chimie.Zamfirescu s-a retras în 1963, la vârstă de 75 de ani. A murit la vârsta de 86 de la 25 noiembrie 1973.
Sarmiza Bîlcescu
Prima femeie doctor în drept, din lume, Sarmiza Bîlcescu. Născută în România, la 25 aprile 1867, este prima femeie admisă la facultatea de Drept din Paris, pe care o absolvă în 1890, obținând, tot acolo, și doctoratul în Drept.
Născută într-o familie bună, şcolită la Paris, în vremuri în care profesorii evitau să primească la cursuri femei pentru a nu crea „dezordine“, Sarmiza Bîlcescu a pus România pe harta „inovaţiilor“.
În 1890, o domnişoară pe nume Sarmiza Bilcescu făcea o cerere neobişnuită către Baroul Ilfov, cel care, la vremea respectivă, includea şi Bucureştiul. În cerere, Bîlcescu, în vârstă de doar 23 de ani, solicita să fie înscrisă ca avocat. Ineditul situaţiei provenea de la faptul că, până la acel moment, nu exista în nicio ţară din Europa vreo femeie avocat.
Fără femei!… Ştiinţa se face între bărbaţi! Paul Sonday, profesor la Sorbona, la apariţia Sarmizei Bilcescu în amfiteatrul universităţii.
Sofia Ionescu Ogrezeanu
Sofia Ionescu Ogrezeanu 1920 – 2008 – prima femeie neurochirurg din lume
S-a născut la 25 aprilie 1920, în Fălticeni, judeţul Suceava.
A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1945, ca studentă a lui Dimitrie Bagdasar.
Deşi se pregătea pentru o carieră liniştită de medic internist la Fălticeni, Sofia Ionescu a devenit prima femeie neurochirurg din lume. În anul V de facultate, în 1944, Sofia Ionescu a făcut prima operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament.
Şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie în 1945, iar anul următor a participat la concursul de secundariat. A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990, când, slăbindu-i vederea, a acceptat pensionarea.
Cunoscută în întreaga lume pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul neurochirurgiei, în special pentru operațiile pe măduva spinării și creier, și pentru lucrările sale științifice apărute în Acta chirurgica Belgica, Journal de chirurgie, Neurologia, Psihiatria, Neurologia, Neurochirurgia, Revue Roumaine d’ Endocrinologie.
Numărul articolelor și comunicărilor prezentate în țară și în străinătate se ridică la aproape 120.
Raluca Ripan
Raluca Ripan 1894 – 1972, prima femeie aleasă membru titular al Academiei Române, a fondat în Cluj-Napoca, una dintre instituțiile de cercetare cele mai prestigioase din țară – “Institutul de Chimie”, care începând cu anul 1994 poartă numele ei.
Raluca Ripan s-a născut pe 27 iunie 1894 in Iași, dar și-a desăvârșit cariera în Cluj-Napoca, unde a stabilit una dintre cele mai importante institute ale orașului.
După ce a devenit, în 1948, prima femeie aleasă membru al Academiei Române, cercetătorul a fondat în 1951, Institutul de Chimie al Academiei Române din Cluj, acum în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Activitatea ei științifică bogată i-a dat posibilitatea de a se conecta cu numeroși oameni de știință de renume și cercetători din multe alte țări.
Profesorul Raluca Ripan a pregătit și susținut generații de profesioniști la diferite niveluri: ca profesor de chimie, în calitate de decan și rector.
După recunoașterea meritelor sale, ea a fost aleasă “Membru de onoare al Societății de Chimie Industrială” din Franța și “Membru al Societatii Germane de Chimie”. Un eveniment de o mare importanță atât pentru Raluca Ripan cât și pentru știință chimiei din România, a fost acordarea titlului de “Doctor Honoris Causa” de către Universitatea “Nikolaus Kopernicus” din Torun, Polonia.
Raluca Ripa a murit 05 decembrie 1972 în Cluj-Napoca.
Maria Rosetti
Maria Rosetti (n. Mary Grant, 1819 Guernsey – d. 1893) a fost prima femeie jurnalist din România.
Născută în Anglia, în Guernsey, a fost soția politicianului și publicistul CA Rosetti.
Ea a luat parte la Revoluția din Țara Românească, în 1848, fiind în același timp o luptătoare pentru drepturile românilor și o susținătoare ferventă a drepturilor femeilor.
Din 1857 a lucrat ca redactor al mai multor ziare, reviste, almanahuri, în special “Românul”, fondat de soțul ei. Ea a editat revista “Mama și copilul” săptămânal literar (Iulie 1865 -. Aprilie 1866), care a inclus articole și traduceri în sprijinul educației copiilor. În timpul războiului din Balcani (1877-1878), a stabilit “Comitetul pentru femei”, cu care a reușit să strângă fonduri substanțiale pentru armată și spitale.
În jurul anului 1850, Rosenthal a finalizat unul dintre tablourile sale cele mai cunoscute, România revoluționară (“Revolutionary România”). O personificare națională aratând o femeie în costum popular românesc, a fost, de asemenea, un portret al Mariei Rosetti.
Maria Rosetti a fost ulterior implicată în organizarea de evenimente de caritate și ceremonii publice: în 1866-1867, ea a strâns fonduri pentru a combate foametea, și a coordonat, în 1871, festivitățile organizate în localitatea Moldovei Putna. Prestigiul ei a crescut mai ales după 1875, când CA Rosetti s-a alăturat conducerii Partidului Național Liberal. Ca jurnalist, ea a contribuit cu articole de promovare a eliberării femeilor. În 1877, când România a proclamat independența și s-a alăturat Imperiul Rus în războiul anti-otoman, Maria Rosetti a adunat fonduri pentru a ajuta răniții și a fondat și gestionat spitalul din Turnu Măgurele.
Maria Teohari
Maria Teohari (22 apr. 1885 — 1975) a fost prima femeie astronom din România.
Doar muzeografii și câțiva dintre intelectuali iși mai aduc aminte în Giurgiu de Maria Teohari, prima femeie astronom din România. Într-o perioadă în care femeile erau privite cu scepticism în domeniul științific, Maria Teohari a reușit prin muncă și ingeniozitate să ,,demoleze” toate prejudecățile.
Maria Teohari și-a dedicat întreaga viață științei și cercetărilor. S-a remarcat îndeosebi în domeniul astronomiei, cercetând, printre altele, petele solare și cometa Halley.
Lipsa unui echipament corespunzător i-a afectat puternic vederea, fiind la un pas să orbească.
Nevoită să se retragă de la Observatorul Astronomic, urmează o carieră în învățământ fiind profesoara de astronomie și matematică la Liceul ,,Domnița Ileana” din București.
Wangari Maathai
Wangari Maathai (n. 1 aprilie 1940, Nyeri, Kenya, d. 25 septembrie 2011) a fost o angajată luptătoare africană pentru protecția mediului înconjurător și pentru drepturile femeilor. La 8 octombrie 2004 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, apreciindu-se „contribuția sa la dezvoltarea democrației și menținerea păcii”, considerând că „pacea nu poate exista fără un mediu înconjurător în bună stare funcțională”.
Wangari Maathai a studiat Biologia și Medicina Veterinară, apoi și-a continuat studiile în Pennsylvania (USA) și în Germania. Obține din partea Universității din Nairobi titlul de doctor în biologie. În 1977 înființează mișcarea ecologistă “Centura Verde”, cu scopul de a proteja pădurile din Kenya, amenințate de tăierile necontrolate, care duc la schimbarea climei și eroziunea solului. În cadrul acestei mișcări a reușit să planteze 20 de milioane de arbori, mobilizând la această acțiune în special femeile. A fost denumită Mama Mici (Mama copacilor). În anul 2003 a primit funcția de ministru adjunct la departamentul pentru protecția mediului. Prin activitatea sa pașnică dar consecventă, a contribuit în mod hotărâtor la dezvoltarea democrației în Kenya.
Pentru meritele sale, Wangari Maathai a primit și alte distincții, printre care: alegerea ca Femeie a Anului 1983, Premiul Nobel alternativ (1984), Premiul Națiunilor Unite pentru Conducători Africani (1991), Premiul Petra Kelly pentru protecția mediului al “Fundației Heinrich Böll” (2004), premiul Sophie pentru mediu și dezvoltare (2004).
Geraldine “Jerrie” Mock
Geraldine “Jerrie” Mock (22 noiembrie 1925 – 30 septembrie 2014) – prima femeie care a ocolul planetei singură – a murit ieri, 30 septembrie 2014, la vârsta de 88 ani.
Poreclită “casnică zburătoare”, Mock a fost prima femeie care a zburat solo in jurul lumii , în 1964 într-un aparat Cessna 180 cu un singur motor, (înregistrat N1538C ), botezat “Spiritul lui Columb” și poreclit “Charlie”.
Călătoria a început 19 martie 1964, în Columbus, Ohio, și sa încheiat 17 aprilie 1964, în Columbus, Ohio, a durat 29 zile, 21 de escale și aproape 22,860 mile (36,790 km).
Ea a fost ulterior decorată cu medalia Louis Blériot de Federația Aeronautică Internațională în 1965. În 1970 a publicat povestea ei de zbor în jurul lumii, în cartea “Trei – Opt Charlie”.
În timp ce această carte nu mai poate fi găsită acum, o ediție aniversară de 50, a fost publicată conținând inclusiv hărți, grafice, starea vremii și fotografii. Titlul cărții “Trei-Opt Charlie” face referire la indicativul, N1538C, al avionului Cessna 180, Skywagon pe care Mock l-a pilotat în jurul lumii. Înainte de moartea ei, Mock, mama a trei copii, a locuit în Quincy, Florida.
În ciuda realizărilor sale incredibile, numele Mock este în mare parte necunoscut astăzi, chiar și la 50 de ani de la zborul ei istoric.
Forțele Aeriene ale Statelor Unite au numit o stradă în onoarea ei la Rickenbacker AFB (în prezent Baza de Protecție și Aeroport Internațional Rickenbacker) în Lockbourne, Ohio (aproape de Columbus).
Simone de Beauvoir
Simone de Beauvoir 1908-1986
Unul dintre cei mai importanți filosofii existențialiști ai secolului XX, Simone de Beauvoir este, de asemenea, cunoscută pentru relația ei personală și intelectuală cu Jean Paul Satra. Cartea ei, “Al doilea sex”, a creat o revoluție socială, răsturnând valori sociale venite din tradiționalismul exagerat prin care era caracterizată societatea acelor timpuri. Cartea a dus cititorii de la agonie la extaz (în funcție de sexul cititorului) și a fost una dintre lucrările definitorii ale mișcării feministe.
De Beauvoir a fost precoce intelectual, alimentată și încurajată de tatăl ei; care obișnuia sa spună: “Simone gândește ca un bărbat!”. Din cauza unor circumstanțe ale familiei sale, de Beauvoir nu mai putea să se bazeze pe zestrea ei, și la fel ca oricare tânără a acelei vremi, a început să se gândească la căsătprie, oportunitățile de căsătorie fiindu-i puse în pericol. De Beauvoir a profitat de această ocazie pentru a face ceea ce ea a vrut mereu să facă, luând în același timp măsuri pentru a-și câștiga existența. După promovarea examenelor de bacalaureat la matematică și filosofie în 1925, a studiat matematica la Institutul Catolic și literatura / limbile străine la Institutul Sainte-Marie. A studiat apoi filozofia la Sorbona, a scris teza pe Leibniz pentru Léon Brunschvicg. De Beauvoir a fost doar al noua femeie care a primit o diplomă de la Sorbona, din cauza faptului că femeilor le fusese permis recent permis să studieze învățământul superior.
Viviana Grădinaru
Viviana Grădinaru (34 ani), originară din Vaslui, a revoluţionat lumea ştiinţei dezvoltând în premieră, anul trecut (2014), o tehnică prin care se poate face aproape tot corpul unui şoarece transparent. Metoda va facilita cercetările de biologie şi medicină, fiind utilizată pentru a studia structura sistemului nervos sau modul în care se răspândeşte cancerul în organism.
Fostă absolventă a Liceului “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, Viviana Grădinaru s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde şi-a continuat studiile universitare, devenind în 2012 profesor universitar la Universitatea din Calteh din California.
Munca asiduă în domeniul cercetării, ideile strălucite au făcut ca Viviana Grădinaru să fie cooptată în lotul de elită al universităţii californiene, acolo unde unul dintre laboratoarele de cercetare poartă numele tinerei originare din Vaslui.
Maria Virginia Andreescu Haret
Maria Virginia Andreescu Haret (n. 21 iunie 1894 – d.6 mai 1962) a fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981.
A fost nepoata pictorului Ion Andreescu și a fost căsătorită cu fiul lui Spiru Haret.
Maria Virginia Andreescu a rămas orfană de mamă la 9 ani și s-a ocupat de cei trei frați și de gospodărie. A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. La 18 ani a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură. În paralel a studiat Belle-Arte și a realizat un număr mare de acuarele care, astăzi, fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.
Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al ministerului Educației naționale, de unde s-a pensionat în 1947. În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Pentru activitatea sa a primit de-a lungul vieții nenumărate premii care i-au confirmat valoarea.
Printre cele mai importante realizări ale sale se numără o serie de blocuri de pe Calea Victoriei (printre primele la care s-a utilizat betonul armat), pavilionul adminstrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București.
Alina Frățilă
Alina Frățilă este prima femeie președinte din istoria Societății Internaționale de Chirurgie Dermatologică. Patru academii medicale din SUA si Germania o numara printre membrii sai, fiind invitata sa sustina prezentari de-a lungul timpului la peste 300 de conferinte nationale si internationale. In 2007 a primit Premiul German pentru Inovatie, devenind cu un an inainte cetatean de onoare al orasului ei natal, Otelu-Rosu. Periodic, Alina Fratila se întoarce în România unde este profesor asociat la disciplina de dermatologie din cadrul U.M.F. Bucuresti. Absolventă a Universității de Medicină din Timișoara s-a format în Clinica 1 chirurgie învățând de la maestrul Pius Brînzeu „părintele flebologiei românești” (A.Davy). În clinica Jungbrunnen-Klinik din Bonn-Germania, prof.dr. Alina Frăţilă abordează cele mai noi tehnici de rezolvare a varicelor, VNUS closure, laserterapia dar şi intervenţii estetice, de mărirea sânilor, liposucţie, lipectomie, lifting facial şi tratamentul ridurilor.
„Talentul și intuiția estetică sunt cele mai importante calități ale unui chirurg, și asta ține de arta chirurgicală; dar și spiritul autocritic și dorința permanentă de perfecțiune, dorința de a inventa noi tehnici cât mai blânde și atraumatice. Apoi vine munca, experiența și exercițiul, care sunt cu atât mai importante cu cât talentul este mai deficitar” (Alina Frăţilă)