Astăzi, 28 noiembrie 2018, am organizat împreună cu clasa a X-a de la Liceul Bilingv “Miguel de Cervantes” din capitală un eveniment destinat sensibilizării cu privire la fenomenul violenței în familie. Evenimentul a avut loc în cadrul celor 16 zile de activism și a reprezentat punerea în scenă a vieții surorilor Mirabal, ucise pe data de 25 noiembrie 1960 la comanda dictatorului Rafael Leónidas Trujillo împotriva căruia cele trei surori militau. Ele au rămas cunoscute în Republica Dominicană drept “fluturii” pentru tot curajul cu care au condus mișcarea de rezistență și și-au dat viața pentru democrație și libertate.
Curajul lor, refuzul lor de a închide ochii în fața abuzurilor din țara lor sau de a renunța, și eforturile lor ferme de organizare împotriva lui Trujillo au fost toate integrate în evenimentele care au dus în cele din urmă la căderea lui Trujillo. Surorile Mirabal, acum cunoscute în general ca “Mariposas”, au ajuns să fie recunoscute ca eroine în Republica Dominicană.
Țara își arată aprecierea și respectul față de ele și prin faptul că proape orice oraș dominican are o statuie comemorativă, o școală sau o stradă principală care le poartă numele. În plus, femeile au devenit simboluri ale femeilor și ale drepturilor omului la nivel mondial.
În fiecare an, 25 noiembrie, aniversarea uciderii surorilor, este recunoscută ca Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, fiind de asemenea și începutul celor 16 zile de activism împotriva violenței de gen, care culminează cu Ziua Drepturilor Omului pe 10 decembrie.
Mulțumim Liceului Bilings “Miguel de Cervantes” pentru întreaga colaborare, clasei a X-a B prin Ana, Iassim, Cătălina, Maria, Cristian, Clarice, Ramona, Ana-Maria, Teodora, Elena, Irina, Sandra, Nicoleta și lui Darius, elev în clasa a XI-a, care a avut un rol ingrat, acela de al juca pe dictatorul Trujillo. Mulțumim tuturor pentru implicarea cu care ați învățat rolurile și ați pus în scenă o poveste despre curaj și despre schimbare! Ați fost nemaipomeniți!
Mulțumim doamnei directoare Camelia Rădulescu pentru găzduire și deschiderea aratată în fața unor astfel de evenimente. În mod sigur vom colabora pe mai departe.
Nu în ultimul rând, mulțumim voluntarilor Asociației Necuvinte: Adelina, Mihaela, Miruna și Augustin fără de care acesată piesă nu ar fi foat posibilă.
no replies