Cel de-al cincilea eveniment din cadrul Caravanei “Aripi Frânte” a avut loc la Tulcea și a fost organizat împreună cu Direcția de Asistență și Protecție Socială care ne-a găzduit timp de trei ore.
Discuțiile din cadrul evenimentului au fost foarte educative și au îndemnat către implicare socială a tuturor instituțiilor, organizațiilor și cetățenilor. Am avut surpriza plăcută ca printre participanți să se afle și un reprezentant al Episcopiei Tulcea care a vorbit despre cum poate fiecare dintre noi să producă o schimbare în societate atât timp cât ne păstrăm umanitatea și nu perpetuăm exemple greșite ale părinților sau apropiaților. De asemenea, din discuțiile purtate a reieșit din nou, nevoia deschiderii unor centre monitorzate pentru reeducare, consiliere psihologică și reintegrarea socială a agresorilor fiind vorba despre un fenomen cauză – efect.
De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența domnului viceprimar Petre Marinescu, dar și de reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Local, Administrației Penitenciarelor, dar și ai altor instituții publice și organizații neguvernamentale. În sală au fost prezente și două doamne, care au decis să ne povestească drama pe care o trăiesc și au cerut sfaturi cu privire la metodele de ieșire din relația abuzivă în care trăiesc de ani de zile.
Doamna Director a DAPS Tulcea, Ștefana Zibileanu, ne-a vorbit despre educație și cum aceasta poate schimba mentalități și poate duce la schimbare socială. Îndemnul doamnei director a fost ca fiecare dintre noi “să aplicăm principiul oglinzii” și să ne întrebăm, atunci când ne uităm în oglindă, “cum am participat eu la îmbunătățirea societății?”.
Situația statistică privind emiterea ordinelor de protecție la nivelul anului 2015 și 2016 în județul Tulcea:
Mulțumim din suflet Direcției de Asistență și Protecție Socială și doamnei Director Ștefana Zibileanu pentru sprijin și pentru implicarea, atât în organizarea evenimentului, cât și în cadrul evenimentului. Mulțumim partenerului nostru, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, reprezentat prin Amalia Ignătescu- Purtător de cuvânt IPJ Galați, Simona Sabangeanu- Subcomisar de poliție din cadrul Compartimentului de Analiză și prevenirea Criminalității, Ivan Titorenco- Subcomisar de poliție din cadrul Serviciului Ordine Publică și Cătălin Coman- Comisar șef de poliție, Șef Poliția Orașului Isaccea, pentru colaborare și implicare în implementarea la nivel local a campaniei naționale “Aripi Frânte”.
Caravana “Aripi Frânte” face parte din campania națională de prevenire a violenței intrafamiliale cu același nume realizată de Asociația Necuvinte în parteneriat cu Poliția Română, finanțată de Kaufland România.
Mai multe detalii despre campania națională “Aripi Frânte” aici.
Știri
Buna ziua,vazand acest articol si afland de aceasta asociatie m-am gandit sa va intreb ce ar putea face o mama care este agresata de copilul ei care acum are 19 ani si asta se intampla de 2 ani poate si mai bine .....injuraturi si violenta agresiva si distrugere de obiecte prin casa. Am fost la psiholog,nu vrea sa mai mearga a abandonat scoala are nevoie de ajutor,dar nu vrea sa mearga si eu nu am puterea nici financiara sa fac ceva
Bună seara, Există soluții. Ne puteți suna la numărul de telefon 021.243.33.33? Ne găsiți în fiecare zi de luni până vineri între orele 10 - 18. Puteți, de asemenea, puteți să ne trimiteți un mesaj pe pagina de facebook a asociației: https://www.facebook.com/AsociatiaNecuvinte/ Mulțumim.