

În cadrul campaniei naționale au fost printate 810.500 de materiale preventive, Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în Familie și Afișe, distribuite către toate cele 3537 de secții de poliție la nivel național atât în mediul rural cât și urban. În implementarea campaniei au fost implicați 11.600 de polițiști care au realizat 9.000 de activități în mediul urban și 17.300 de activități în mediul rural. Materialele au ajuns în 5.000 de unități de învățământ preuniversitar, 12.697 de societăți comerciale și au fost implicate 124 de organizații neguvernamentale și 977 de instituții publice în dezbaterile publice realizate la nivel național.
Caravana “Aripi Frânte”, parte integrantă a campaniei naționale a ajuns în 15 județe ale țării unde au fost organizate evenimente de sensibilizare și conștientizare la care au participat instituțiile publice de la nivel local cu atribuții în domeniu și nu numai (sănătate, educație, justiție), organizațiile neguvernamentale, mediul politic, mediul academic și presa. Caravana s-a bucurat de prezența a 441 participanți din cadrul a 136 de instituții publice locale și 94 de organizații neguvernamentale și de mai bine de 150 de apariții media.
Campania a avut în total aproximativ 3.000.000 de beneficiari direcți și indirecți, iar costul total al proiectului a fost de doar 77.000 de euro.
no replies