În săptămâna 21-25 mai a avut loc #SăptămânaPreveniriiCriminalității. Joi, 24 mai, a fost dedicată prevenirii violenței în familie. La invitația Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, am participat la evenimentele organizate în Pasajul Universității alături de elevii din cadrul Liceului de Coregrafie “Floria Capsali”. După momentul artistic, a avut loc o dezbatere pe tema prevenirii infracțiunilor în familie la care au participat tineri de liceu, dar și trecatori interesați. Dezbaterea a fost moderată de către Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității alături de reprezentanți ai Asociației Necuvinte și Touched România.
La începutul anului 2018, se aflau în lucru peste 1.600 de ordine de protecție, cu peste 50% mai multe decât la începutul anului 2017. Pe tot parcursului anului trecut au fost emise 2.337 de ordine de protecție, marea majoritate emise la cerea victimei. – sursa Poliția Română
Mai multe detalii despre efectele violenței domestice și evoluția fenomenului puteți citi aici.










no replies