Cred că fiecare dintre noi am auzit măcar o data în viața noastră prejudecăți despre cei care au o altă orientare sexuală: “Ăla e gay! Nu cred că e bine să stai pe lângă el, poate se ia!”, sau “Ăștia gay au probleme psihice”.

Da, eu sunt gay. Mi-am dat seama că îmi plac băieții încă de mic, de pe la 5-6 ani. E greu să fii gay într-o țară cu o mentalitate precum cea românească. Am încercat mereu să ascund acest lucru, deoarece auzeam peste tot în jurul meu păreri negative despre a avea o altă orientare sexuală decât cea impusă de societate. Nu mi-a fost ușor în anii de școală generală, ulterior liceală. Colegii, probabil, și-au dat seama de acest lucru și mereu făceau glume proaste care mă făceau să mă simt inferior: “Ăla e fetiță!”. În prezența lor încercam să ascund că îmi pasă, însă când eram singur ajungeam chiar să plâng. Am încercat să mă mint pe mine însumi și chiar m-am cuplat cu o fată la 16 ani și îmi impuneam să o iubesc, doar ca să fiu “normal”, ca restul lumii. Dar, oare, așa e normalitatea? Nu e cumva un termen al cărei definiții este supusă judecății majorității sociale? Cea mai grea perioadă a fost în timpul școlii, până să ajung la facultate. Copiii încercau, nu doar să mă jignească, dar să creeze situații în care să se ajungă și la violență fizică. Mi s-a întâmplat odată ca atunci când eram în pauza dintre ore să se strige după mine că sunt gay și pentru că le-am spus să mă lase în pace, au venit după mine și au vrut să mă lovească…Pe lângă alte probleme familiale, aceste prejudecăți și injurii aduse de cei din jur au reprezentat un factor important care mi-a declanșat la 19 ani o serioasă depresie. Stăteam închis în casă. Ajunsesem chiar să încerc să îmi iau viața. Încetul cu încetul, am început să mă accept și să fiu împăcat cu mine însumi. Viața de student m-a ajutat, deoarece colegii sunt foarte open-minded și totodata faptul că am venit să studiez în capitală, un oraș imens, multicultural, în care oamenii sunt mai deschiși față de “idei” noi și care judecă mai puțin, m-a făcut să văd altfel lucrurile despre orientarea mea. M-a ajutat și psihiatrul care mi-a spus că nu e nimic anormal să fii diferit, cu o altă orientare, căci aceste lucruri sunt de când lumea.

E greu să fii gay într-un oraș mic, într-o comunitate cu mentalitate imbătrânită. Dar, dacă ai puțin curaj și încredere în tine însuți, poți să fii fericit exact așa cum ești! Nu trebuie să permiți nimănui să te judece, să te pună la colț, sau să te blameze pentru că ești gay! A fi gay nu înseamnă că faci rău cuiva. Ești om, la fel ca ceilalți, un om care are nevoie să iubească și să fie iubit! Până la urmă, cred că asta e cel mai important: să ne iubim și să ne respectăm mai mult unii pe ceilalți, indiferent de orientarea sexuală, de credințe, sau religie.

Nu este o alegere să fii straight, bi, sau gay. Așa ne naștem, diferiți, unici.

Autor: Alex