L.E.: Vă mulțumim tuturor pentru aplicații. Procesul de primire a candidaturilor s-a încheiat. Vom reveni în cel mai scurt timp către persoanele selectate pentru etapa interviurilor.
Asociația Necuvinte, organizație neguvernamentală cu experiență în gestionarea cazurilor de violență domestică și de gen, politici publice și cursuri pentru personalul specializat din sistemul de justiție, angajează psiholog clinician.
Candidata/ul ideal:
- să respecte drepturile tuturor persoanelor indiferent de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată etc
- persoană serioasă, creativă, empatică, cu mult entuziasm și spirit de echipă, dar și spirit ludic pentru că avem cu toții nevoie să ne menținem copilul din noi în viață
- persoană răbdătoare și cu dorința de a învăța și de a se dezvolta profesional
- poate constitui un avantaj înțelegerea mediului ONG-ist și a modului de funcționare a administrației publice locale și centrale
Studii:
- absolvent/ă a Facultății de Psihologie
- atestat în psihologie clinică
- experiența în lucrul cu adulții nu este obligatorie dar constituie un avantaj
Responsabilități:
- stabilirea unor relații cu beneficiarele/beneficiarii Asociației Necuvinte bazate pe respect, empatie și colaborare
- realizarea împreună cu echipa a unor materiale și programe de dezvoltare personală și gestionare a situațiilor traumatice
- sprijinirea beneficiarelor/beneficiarilor în vederea parcurgerii drumului de ieșire dintr-o relație de tip abuziv, reinserție socială și pe piața muncii
- coordonare, monitorizarea și raportarea activităților terapeutice
- consilierea cadrelor didactice, asistenților sociali, polițiști, procurori și alte categorii profesionale cu care organizația lucrează cu scopul dobândirii de competențe necesare în abordarea persoanelor supraviețuitoare ale violenței în familie și de gen
- participarea în proiecte locale, naționale și internaționale
Oferim:
- pachet salarial motivant și atractiv
- contract de muncă cu durata de 8h/zi
- mediu de lucru plăcut, dinamic
- implicare in proiecte naționale și internaționale
- locul ideal pentru dezvoltarea profesională
- respectarea zilelor legale libere și a altor nevoi personale
Ne dorim colaborări pe termen lung menite să ofere un mediu stabil și coerent comunității căreia ne adresăm și să construiască o echipă profesională puternică.
Persoanele interesate pot trimite scrisoarea de intenție împreună cu CV-ul pe adresa contact@necuvinte.ro cu precizarea in titlul mail-ului “angajare psiholog clinician”.
no replies