Din dorința de a promova româncele care au făcut istorie în România, dar și peste hotare, vă prezentăm și anul acesta două românce născute în secolul al XIX lea care, din dorința de studiu și propesiune socială, au reușit să treacă peste barierele de gen care caracterizau acele vremuri și să se afirme drept prima femeie din Europa de Est doctor în medicină și, respectiv, prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.

Maria Cuţarida Crătunescu prima femeie medic din România

Maria Cuțarida Crătunescu  s-a născut pe 10 februarie 1857 în Călăraşi și a făcut studiile liceale la Şcoala Centrală din Bucureşti şi la Zürich. În 1877, la numai 20 de ani s-a înscris la Facultatea de Medicină din Zurich, însă la scurt  timp s-a transferat la Universitatea din Montpellier, unde şi-a susţinut teza de licenţă. Alege Parisul pentru stagiul de practică poate și pentru că acolo avea șansa de a-și continua studiile cu cele doctorale. In 1884 devine prima femeie din estul Europei cu un doctorat în Medicină, iar teza sa trateaza o tema care avea să arate interesul ei perpetuu pentru sănătatea femeii (ca și pentru devenirea ei spirituală): „L’hydrorrhée et sa valeur sémiologique dans le cancer du corps del’uterus” (Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin).

Chiar și presa românească i-a urmărit și i-a marcat parcursul cu articole elogioase. Cât timp a studiat în străinătate, ziarele titrau: „O româncă în străinătate vorbește despre succesele sale la studii” (Pressa) sau „O româncă, doctor în medicină” (Românul).

S-ar spune că toate aceste laude și fericite comentarii o vor ajuta să intre fără niciun fel de opreliști pentru un post rezervat până atunci bărbaților. Dar nu a fost așa de la început. În toamna anului 1884 s-a întors în ţară, pentru a obţine dreptul de liberă practică şi a-şi echivala diploma din străinătate, examenul l-a trecut cu calificativul magna cum laude. Şi-a deschis o clinică particulară, dar a făcut şi cerere către Spitalul Brâncovenesc pentru un post de medic secundar la secţia „Boli ale Femeilor”.

Se pare că un calificativ maxim nu era îndeajuns pentru ca o femeie să practice medicina în România la vremea aceea, întrucât a fost respinsă fără nici o explicaţie, de cei de la Spitalul Brâncovenesc,  oferindu-i-se un post de profesoară de igienă.

Nu se descurajează și își deschide un cabinet particular, iar în 1885, candidează pentru un post de medic secundar la Spitalul Filantropia din Bucureşti, unde acorda consultaţii gratuite.

Deşi s-a pregătit foarte bine pentru concursul în vederea obţinerii gradului de medic primar ginecolog, se lovește din nou de respingere. Nu a dat nicio clipă înapoi și în 1886 a devenit şef al catedrei de igienă de la Azilul „Elena Doamna”, iar din 1891, şi al secţiei de ginecologie de la Filantropia. Dar, în 1894, Eforia Spitalelor a decis să modifice profilul secţiei unde lucra din ginecologie în chirurgie ginecologică, schimbându-se astfel şi programa concursului. Maria Cuţarida-Crătunescu protestează, dar fără rezultat, iar conflictul între ea şi Eforie s-a adâncit, ajungându-se la demisie.

În momentul acela a decis să își canalizeze eforturile într-o direcție socială mai profundă înfiinţând în 1897 Societatea Maternă, cu scopul de a ocroti copiii săraci, iar doi ani mai târziu a organizat prima creşă, la Fabrica de Tutun din Bucureşti, unde a asigurat şi consultaţii pentru 2000 de muncitoare, în perioada 1885 – 1898.

 Își începe astfel o remarcabilă activitate pe frontul feminismului A prezentat la Congresul acţiunilor feministe, ţinut la Paris în anul 1900, lucrarea Le Travail de la femme en Roumanie, (Munca femeii în România), alcătuind o statistică a femeilor care au reuşit să promoveze intelectual: „Numărul ce rezultă din titlurile academice acordate celor 825 de fete în decurs de 26 de ani vorbeşte îndeajuns în favoarea activităţii noastre intelectuale. Într-adevăr, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat în România, numărul lor s-a ridicat până la 432 bacalaureate, 40 licenţiate în Litere şi 21 licenţiate în Ştiinţe, 12 doctorese în Medicină, o doctoreasă în Drept de la Facultatea din Paris, şi o licenţiată în Drept, 319 profesoare de şcoală secundară de fete şi 2 licenţiate în Farmacie. Dacă la acest număr se adaugă cel al artistelor noastre şi al femeilor de litere fără titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arăta cât de mare este la românce elanul entuziasmului pentru munca intelectuală”.

A fost invitată şi la congresele de la Bruxelles (1907) şi Copenhaga (1910), unde a prezentat acţiunile iniţiate de medicina românească împotriva mortalităţii infantile şi un studiu asupra creşelor din România. A fost mobilizată în timpul Primului Război Mondial, la Institutul şi internatul Evanghelic împărțind alături de Regina Maria, aceeași vocație a compasiunii.  La sfârşitul războiului, din motive de sănătate, Maria Cuţarida-Crătunescu se vede nevoită să se retragă din activitatea medico-socială.

La puțină vreme, la numai 62 de ani, se stinge din viață avându-le în preajmă pe câteva dintre discipolele sale, care au învățat de la ea ce înseamnă tenacitatea și vocația feminismului.

Maria Virginia Andreescu Haret prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general

Maria Virginia Andreescu Haret s-a născut pe 21 iunie 1894 şi a fost nepoata marelui pictor Ion Andreescu (numele real fiind Dobrescu). Rămasă orfană de mamă la doar 9 ani, eleva a trebuit să se dedice şi îngrijirii celor trei fraţi mai mici. Având înclinare spre disciplină, a făcut liceul în particular, iar în anul 1912, după obţinerea diplomei de bacalaureat la Liceul Mihai Viteazul, a intrat prima la examenul de admitere al Şcoalei de Arhitectură din Bucureşti. Notele obţinute relevă o studentă strălucită, remarcată de Petre Antonescu, profesorul care a inclus-o în echipa sa şi sub a cărui coordonare a lucrat pe şantierele numeroaselor clădiri proiectate de el.

În 6 iulie 1919 proiectul ei de diplomă cu tema „O Academie de Arte Frumoase” a obţinut calificativul maxim: „admis cu menţiunea foarte bine”. A fost „prima diplomă de arhitect atribuită unei femei” în România, pe plan mondial fiind a patra în ordine cronologică! Proiectul a fost prezentat la Expoziţia absolvenţilor Şcoalei de Arhitectură ţinută la Ateneul Român în anul 1925 şi a fost distins cu premiul Ministerului Instrucţiunii Publice.

De remarcat că, în paralel cu Şcoala de Arhitectură, Virginia Andreescu urmase şi cursurile profesorului pictor Hipolit Strâmbu de la Academia de Arte Frumoase. Un an mai târziu, la insistenţele profesorului Strâmbu, a organizat o expoziţie cuprinzând 66 de schiţe, desene şi acuarele. 28 dintre ele au fost achiziţionate de Comisia Monumentelor Istorice şi expuse în sălile acestei instituţii de pe Strada Berthelot, alte 8 fiind cumpărate de Academie, figurând alături de catalog în colecţiile Cabinetului de Stampe. Succesul expoziţiei nu a mirat pe nimeni. Calificativul acordat de comisie diplomei de arhitect a propulsat-o în Comisiunea Monumentelor Istorice ca desenator de relevee.

În primăvara anului 1922 a participat la o excursie de studii a arhitecţilor şi elevilor-arhitecţi în Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, pe care a  comentat-o într-o „Dare de Seamă cu schiţe şi desene” publicată în revista „Artele Frumoase”, apoi, cu banii obţinuţi din vânzarea lucrărilor în expoziţia amintită şi-a finanţat şi o călătorie de studii în Italia. La Roma a lucrat un an şi jumătate în atelierul profesorului Gr. Bargelini, însă a participat ca desenator şi la săpături arheologice împreună cu profesorul Montechi şi cu membrii Societăţii „Fra i cultori dell arhitettura e arheologia”. Cum obişnuia, a urmat în paralel şi cursurile Secţiei „Decoraţie de interior” din cadrul Şcolii Superioare de Arhitectură din Roma, pe care le-a absolvit strălucit.

Revenită în ţară în a doua jumătate a anului 1923, s-a angajat în Serviciul Tehnic al Ministerului Instrucţiunii Publice, activând până în anul 1947, când a fost pensionată. A lucrat în sectorul construcţiilor şcolare, ajungând repede mâna dreaptă a arhitectului şef Ion Pompilian (1872-1938), profesor la Şcoala de Arhitectură. După planurile sale au fost construite impunătoarele clădiri ale liceelor „Gheorghe Şincai”(1924-1928), aripa din Calea Şerban-Vodă şi „Cantemir Vodă”(1926-1929), aripa de pe Str. Viitor 60, o serie de blocuri de pe Cale Victoriei și multe alte clădiri de pe teritoriul României. Se cuvine o subliniere: în urma executării a 40 de proiecte, a ajuns prima femeie care a atins gradul de Arhitect Inspector General din România! Nu poate, aşadar, să surprindă că, de-a lungul anilor, a participat ca delegat al Societăţii Arhitecţilor Români sau al Ministerului Instrucţiunii Publice la diverse întruniri şi congrese de specialitate: Congresul AGIR de la Cernăuţi din 1925, urmat de congresele de la Roma, Paris şi Bruxelles, ori de la Moscova, desfăşurat în 1937, la care a fost invitată de Uniunea Arhitecţilor din URSS.

A decedat pe 6 mai 1962 la Bucureşti şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu Ortodox, alături de soţul ei SPIRU HARET (1892-1970) şi socrul, acad. Prof. univ. Ministrul al Instrucţiunii SPIRU HARET (1851-1912).